Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, duminică seară, că peste 70 de echipaje de poliție se vor afla în trafic luni dimineață, pentru a fluidiza circulația, având în vedere că elevii revin din vacanță, iar ceilalți bucureșteni din concediu. Firea a spus că elevii a cinci școli din sectoarele 1 și 6 vor putea merge la cursuri cu autobuzul școlar, dar și că se dorește amplasarea de garduri de protecție a liniilor de tramvai, întrucât și-au dovedit utilitatea. Totodată, Firea a propus ca barierele CFR din zonele Petricani și Andronache să nu mai fie coborâte la orele de vârf, pentru a nu se crea blocaje, dar și ca linia de tramvai să devină bandă unică și pentru autobuze, prin modificarea legislației rutiere.